Emil Gavris

{ 09:34, 30.7.2011 } { 0 Comentarii } { 0 Legaturi Reciproce } { Legatura }

 

CHELINTA, MARAMURES:
ELEMENTE DE ISTORIE LOCALÃ

 

    

  Secvente toponimice referitoare la localitatea Chelinta, judetul Maramures
 

Satul Chelinta, apartinãtor actualmente orasului Ulmeni, judetul Maramures, este asezat la deschiderea dinspre vest a Strâmtorilor Ticãului (rest de munti calcarosi), acolo unde începe cea mai frumoasã luncã a Somesului. Situat în partea sud-vesticã a districtului Chioar, a apartinut la sfârsitul sec.X si la începutul secolului urmãtor voievodatului lui Menumorut. Ca localitate componentã a judetului Solnocul de Mijloc, s-a aflat, pe tot parcursul evului mediu, sub autoritatea principilor Ardealului.

Prima atestare documentarã a satului Chelinta este din anul 1423 sub denumirea ,,Villa Olacallis Gelenczemezeo”; asezarea apartinea la acea vreme, familiei Kusaly Iacsy Gheorghe, din cetatea Chioarului. Evolutia toponimicã pentru secolele urmãtoare este tot de facturã maghiarã:1462 Kelenchew; 1505 Kelenche; 1540 Kelenchye; 1553 Kelenchee; 1569 Kelentze (forma preluatã fonetic în numele actual, din limba maghiarã); urmeazã apoi formele românesti:1733 Telincza si, mai apoi, Tyelincza. Cert este cã, atât pe timpul dominatiei habsburgice asupra Transilvaniei, cât si a dominatiei austro-ungare, localitatea s-a numit Kelencze. Locuitorii sãi, tot timpul majoritatea români, au numit-o T(y)elinta. Componenta etnica de facturã româneascã a asezãrii reiese si din denumirile date variatelor forme de relief a dealurilor, a vãilor si a ,,câmpurilor”(pãmântul arabil, situat in diferite pãrâi ale localitãtii). Toate acestea exprimã o anumitã pozitie, formã sau plasare teritorialã. Dealurile se numesc: Dealul Glodului; Dealul Purcaretului; Turmãtar; Priznel; Dealul Morii; Dealul Mare; Ciungi; Dealul Îngust; Dealul Viilor; La Prisaca; toate exprimã realitãti topo-geografice specifice graiului si diferitelor amplasamente teritoriale (Dealul Pietrii-calcaros; Turmãtar- locul în care erau adunate vitele pentru adãpat si înnoptat; Dealul Viilor- acoperit cu vii aproape în totalitate). Legat de ultimul dintre ele, începând cu secolul al XVIII-lea, vinul de la Chelinta era la mare cãutare în capitala imperialã, Viena.

Pârâurile, denumite de cãtre localnici, vai, cu un curs perpendicular pe lungimea satului, au de asemenea, nume sugestive: Valea Hotarului; Valea Glodului; Valea Poienitei; Valea Lespezoaia; Valea Purcaretului; Valea Morii; Valea Dealului Mare; Valea Îngustului; Valea Sighiletiului; dupã cum se poate observa, majoritatea denumirilor vãilor, sunt legate de acelea al dealurilor, dovada imediatã vecinãtate a acestora.

Organizarea hotarnicã a satului este legatã de aceleasi realitãti locale. Denumirile mai importante ale acestora sunt: Pe Rituri; Caraseu; Arini; Câmpul de Sus; Sub Vii; La Bãlti; La Gloduri; Pitioaia; Braniste; ªesuri; Furnicar; Rãchiti; Sighileti; toate exprimã particulãritãti locale delimitate doar de plasarea teritorialã.

Inainte ca oamenii sa înceapã sã-si sape propriile fântâni, existau asa-numitele fântâni obstesti, care erau folosite în devãlmãsie de cãtre toti locuitorii satului: Fântâna Satului; La Ciurgãu; Fântâna Pintii; ultima poartã denumirea vestitului haiduc maramuresean Pintea Viteazul, care, dupa ce s-a retras din Muntii Gutâiului, s-ar fi aciuat prin aceasta zonã. Este situatã la o altitudine de 670 m si la o distantã de aproximativ 5 km de sat, în pãdure.

Localitatea Chelinta nu a existat dintotdeauna în acelasi areal teritorial, pe parcursul timpului, cunoscând câteva metamorfoze geografice. Conform ,,Istoricului comunei Ulmeni”, publicat în ,,Arhivele Statului” Baia Mare, preluat dupã Petri Mor (Monografia judetului Sãlaj), satul a fost asezat la început în locul numit ,,La Arini”. Era un spatiu teritorial de aproximativ 1 km lungime, între locurile numite Cãrãseu si Capul Satului. Valea Purcãretului, care la acea vreme trecea prin mijlocul satului, neavând o albie regularizatã, inundând periodic satul. Fiind într-o zonã mai joasã, era amenintat si de râul Somes, care frecvent îsi schimba albia. Aceasta locatie a fost schimbatã în cursul sec. al XVII-lea, fie datoritã revãrsãrilor Somesului, fie datoritã cresterii numãrului populatiei, neîncãpãtoare pe vechea vatrã a satului. In a II-a jumãtate a secolului al XVII-lea, vatra satului era localizatã în zona ,,Sub Vii” si ,,Pe Deal”(au avut loc mari defrisãri de terenuri, acoperite înainte cu pãduri). Zona fiind mai ridicatã, oamenii erau mult mai protejati în caz de inundatii; în situatii extreme, exista posibilitatea ca în timp foarte scurt, sã se retragã pe înãltimile din apropiere. Ultima pozitionare a localitãtii este cea actualã, care cuprinde un teritoriu destul de întins, între Cãrãseu si Valea Hotarului (aprox. 4 km), satul fiind mai mult dispus pe lungime, fãrã a avea prea multe ulite secundare. Strãmutarea unei pãrti a populatiei în zona numitã ,,Pe Deal”, este consecinta deselor revãrsãri ale râului Somes, al cãrui curs nu se aflã la mai mult de 500 m de sat. Chelinta are o situare paralelã cursului Somesului. In timpul migratiei populatiilor migratoare, drumurile erau deseori cãlcate de acestea, atacând si prãdând populatia bãstinasã. Astfel, locuitorii au început sã defriseze pãdurile existente pe actualul loc al satului, depãrtându-se astfel de zona expusã a Somesului; astfel, se puteau adãposti mai usor de dusmani, fiind protejati si de inundatii. In pãdurile din imediata apropiere, au sãpat gropi care le serveau drept ascunzãtori si depozite pentru cereale.

Râul Somes în repetate rânduri si-a schimbat albia în detrimentul hotarului localitãtii. Se spune cã acesta ar fi ajuns pânã la marginea satului Arduzel; unde ar fi existat o moarã de apã ce a apartinut unor nobili din Chelinta (actualmente satul Arduzel se aflã la o distantã de cca. 1,5 km de cursul râului Somes).

Configuratia etnicã a populatiei s-a schimbat; dacã la început, marea majoritate era formatî din români, astîzi, etnicii români sunt paritari cu cei de etnie rromã (primii rromi au fost colonizati aici abia pe la 1895, pe mosia lui Merlas Vasile, un arendas local).

Din punct de vedere confesional, astãzi populatia este de rit ortodox (cu exceptia a doua familii ce apartin unui cult neoprotestant); de mentionat cã, pânã în anul 1948 când Biserica Greco-Catolicã a fost scoasã în afara legii, locuitorii erau de religie greco-catolicã (majoritatea populatiei Tãrii Chioarului rãmânând totusi în religia ortodoxã).
 

Repere bibliografice:

1. Matei Ulmeanul, Pagini memoriale, Volumul I, Editura Solstitiu, Satu Mare, 2000

2. Arhivele Statului Baia Mare, fondul Consiliului Popular Ulmeni, Istoricul comunei Ulmeni

3. Petri Mor, Monografia judetului Salaj, Volumul I-IV, 1901-1904

4. Petru Cotet, Depresiunea Baia Mare în probleme de geografie, Volumul V, 1957

prof.istorie, Mircea Botis

pr. stavrofor, Radu Botis



Emil Gavris

{ 04:41, 27.7.2011 } { 5 Comentarii } { Legatura }


Emil Gavris

{ 04:35, 27.7.2011 } { 340 Comentarii } { Legatura }



Despre Mine

Acasa
Profilul Meu
Istoric
Prieteni
Album Foto

«  June 2020  »
MonTueWedThuFriSatSun
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930 

Legaturi


Categorii


Articole recente

Fara Nume
Emil Gavris
Emil Gavris

Prieteni


5G